De mai bine de o lună, Ada Dumitru este departe de familia ei. Tânăra actriță face față cu brio vieții din Dominicană și își dorește să ajungă cât mai departe în competiție. Cu toate acestea dorul de casă și familie este unul mare. Tatăl Faimoasei a avut un mesaj pentru fiica lui. Bărbatul i-a transmis câteva gânduri, chiar din inima Alpilor Austrieci.
În această săptămână, concurenții Survivor s-au luptat, din nou, pentru Jocul de Recompensă. Faimoșii au pierdut și din păcate nu au putut să vadă mesajele celor de acasă. Cu toate acestea, tatăl Adei Dumitru a ținut să îi transmită un mesaj fiicei sale, chiar dacă aceasta nu o să îl poată vedea. Bărbatul și-a scris gândurile pe un carton de bere și i-a transmis fiicei sale tot.
„Cuvintele mele scrise pe un carton de bere din Alpii Austrieci, cota 1300! Nu știu cu ce să încep! Nu sunt surprins de evoluția ta la Survivor, știu că ești o luptătoare și întotdeauna ai obținut ce ți-ai dorit, așa trebuie să fii și acolo și așa ești. Te urmăresc live când am semnal și în reluare când pot. Am sufletul la gură de fiecare dată când intri în competiție și sunt lângă tine. Știi foarte bine cum comunicăm noi. Închidem ochii și avem conexiune. Te văd bine, nu asculta ce face stânga sau dreapta, nu trebuie să-ți spun eu cum e lumea, știi deja. Te iubește, TATA! PS – Am 300 de copii zilnic, mâncare și schi. E ok. Aștept o surpriză de-a ta!”, a fost mesajul tatălui Adei Dumitru.
(CITEȘTE ȘI: CUM S-A ACCIDENTAT, DE FAPT, JORGE LA SURVIVOR ROMÂNIA. A FĂCUT DEZVĂLUIREA DIN SCAUNUL CU ROTILE: ”N-A MAI APUCAT NIMENI SĂ…”)
Ada Dumitru are parte de susținerea întregii familii. Tatăl său o urmărește cu atenție atunci când poate, iar mama ei și partenerul acesteia, Bebe Cotimanis, stau lipăiți de televizoare. Cu toții o susțin și încearcă să îi trimită numai energii pozitive. Sunt siguri că Ada o să reziste mult în cadrul competiției și că o să reușească să ducă aventura cu bine până la final.
„Ada se descurcă bine în concurs, suntem foarte mândri de ea. Aseară (n.r – marți) strigam în casă, în fața televizorului și eu și Bebe și bunica «hai Ada». Nu m-am uitat până acum la această competiție televizată, dar acum pot să zic că mă declar fanul ei numărul 1. Avem emoții mari pentru ea, însă am încredere că o să se descurce și o să fie bine. Știu că Ada poate și este o fată foarte echilibrată. A făcut toată viața ei sport, a sărit cu parapanta și cu parașuta, a făcut și surf. Nu îmi fac probleme.
Am unele emoții când mă gândesc că nu se hrănesc bine. Atunci când a plecat în Republica Dominicană am dus-o la aeroport și am avut ultimul contact vizual cu ea. Noi avem un ritual al nostru așa că atunci când ne-am despărțit i-am zis «să nu uiți să mănânci ciocolată». Ea nu a mâncat în ultima perioadă prea bine, dar sper să fie ok. Bebe o susține necondiționat în tot ceea ce face. Am fost la aeroport cu toții atunci când a plecat”, a declarat mama Adei, Iulia Dumitru, potrivit click.ro.